Azi vorbesc despre 2 metode simple prin care să-ți reduci riscul cu aproape 50% să faci cancer de sân. Sunt atât de simple încât merită să le spui tuturor. Le pot salva viața.

Două metode să eviți tumorile la sân

În mod curios, comunitatea medicală știe că PhiP este un agent cancerigen cu acte (științifice!) în regulă, dar nu vorbește despre asta…

Cine-i acest periculos criminal în serie?

Ei bine, este un compus carcinogen mamar ce există din abundența în carnea preparată la temperaturi înalte… „Renunță la prăjeli și bea ceai verde” nu este un moft de nutriționist, ci o rețetă de supraviețuire, mai ales pentru femei.

Click aici și află ce tip de carne te îmbolnăvește de cancer!

Peste 85% din cazurile de cancer la sân sunt atribuite expunerii la carcinogenii din dietă, în special celui denumit PhiP (S. Choudhary. Intervention of human breast cell carcinogenesis chronically induced by 2-amino-1-methyl-6-phenylimidazo[4,5-b]pyridine, publicat in Carcinogenesis, 2012)

Acest carcinogen se găsește cu precădere în carnea preparată la temperaturi înalte și este deja recunoscut ca și carcinogen ce provoacă cancerul la sân.

În acest studiu uimitor, cercetătorii au început de la celule de țesut mamar perfect sănătoase, pe care le-au transformat treptat în celule canceroase folosind acest periculos PhiP ce se găsește cu precădere în șuncă, peștele și puiul prăjite. Da, exact, PhiP a fost suficient ca Dr. Jekyll să devină Mr. Hyde…

Fitonutrienții care suprimă cancerul

Însă scopul acestui studiu nu era să demonstreze ca PhiP este un agent cancerigen (se știa deja!), ci să găsească modalități prin care să oprească acest proces de formare a cancerului.

Și au găsit ceaiul verde! Să fie atât de simplu?

În fond, ceaiul verde mai fusese folosit în multe alte studii inventariate riguros de trei meta-analize recente (P. Zhou. Green tea consumption and breast cancer risk: Three recent meta-analyses publicat in Breast Cancer Research and Treatment, 2011) care ajung la concluzia că acest ceai joacă un rol protector împotriva cancerului la sân.

În studiul amintit la început, au adăugat fitonutrienții din ceaiul verde peste celulele de țesut mamar aflate în diverse stadii ale evouției cancerului. În toate stadiile, dezvoltarea cancerului a fost pur și simplu suprimată.

Concluzia studiului?

Ceaiul verde este într-adevăr „eficient în suprimarea carcinogenezei și tumorilor induse de PhiP”.

Cum s-ar traduce această concluzie științifică în dieta ta zilnică?

Cana zilnică de ceai verde și evitarea cărnii preparate la temperaturi înalte este cea mai sigură „rețetă” de prevenire a cancerului la sân.

Ca întotdeauna, aștept feedback-ul tău la cristian@kilostop.ro. Dacă ți-a plăcut, trimite-l și la prieteni.

Multă sănătate și nu uita: mănâncă variat, nu prea mult, în special vegetale!

Distribuie articolul: