Astăzi vreau să-ți arăt ce beneficii au fulgii de ovăz asupra sănătății și siluetei tale.

Citește articolul și descoperă cum te ajută fulgii de ovăz în procesul de slăbit și cum anume te protejează de cele mai temute boli.

Beneficiile fulgilor de ovăz asupra organismului

Fulgii de ovăz s-au dovedit a fi atât de puternici, încât pot curăța organismul de ravagiile produse de chimioterapie, având, de asemenea, proprietăți care determină scăderea colesterolului și glicemiei, stimularea sistemului imunitar, proprietăți împotriva cancerului, antioxidante și în prevenirea aterosclerozei. Totodată, fulgii de ovăz pot fi utili în controlul astmului în copilărie și în echilibrarea greutății corporale.

Beneficiile cerealelor integrale

Toate studiile de specialitate demonstrează că aportul de cereale integrale este asociat cu un risc semnificativ mai mic de diabet de tip 2, boli cardiovasculare și creștere în greutate. Aceste rezultate nu clarifică însă dacă aportul de cereale integrale este pur și simplu un marker al unui stil de viață mai sănătos sau un factor care favorizează greutatea corporală mai mică.

Consumatorii de cereale integrale tind să fie mai activi fizic, fumează mai puțin și consumă mai multe fructe și legume. Statistic, au fost comparați fumători și nefumători cu diete și stil de viață similare și s-a demonstrat faptul că cei care consumă cereale integrale par a fi mai protejați de anumite boli grave. (E Q Ye, S A Chacko, E L Chou, M Kugizaki, S Liu. Greater whole-grain intake is associated with lower risk of type 2 diabetes, cardiovascular disease, and weight gain. J Nutr. 2012)

Studii de specialitate și rezultate concrete

Atunci când vorbim despre slăbit, cerealele integrale sunt excelente pentru că asigură sațietate pe termen lung. Fibrele solubile din cereale formează un gel în stomac care întârzie golirea acestuia, persoana care le consumă simțindu-se sătulă pentru o perioadă mai îndelungată. Dar pentru a putea demonstra în totalitate beneficiile consumului de cereale integrale era nevoie de un studiu comparativ. Pentru asta s-a ales un eșantion de bărbați și femei supraponderali. Jumătate din ei au consumat fulgi de ovăz și cealaltă jumătate placebo, adică fulgi care păreau a fi de ovăz cu același gust dar nicio proprietate. Aproape 90% dintre subiecții care au consumat fulgi de ovăz reali și-au redus greutatea corporală, comparativ cu grupul de control, care nu a înregistrat nicio pierdere în greutate. În primul grup au fost înregistrate scăderi de 20 puncte ale colesterolului și o îmbunatățire a funcției hepatice. (H. C. Chang, C. N. Huang, D. M. Yeh, S. J. Wang, C. H Peng, C. J. Wang. Oat Prevents Obesity and Abdominal Fat Distribution, and Improves Liver Function in Humans. Plant Foods Hum Nutr. 2013)

Bolile de ficat gras nonalcoolic, care înseamnă un ficat gras cauzat de alimentație inadecvată mai degrabă decât băutură în exces, sunt acum cea mai frecventă cauză a bolilor hepatice în Statele Unite și pot duce la ciroză, cancer de ficat și deces. Un studiu din anul 2013 a confirmat că cerealele integrale pot ajuta la prevenirea și tratarea bolilor de ficat gras, însă cerealele rafinate au fost asociate cu un risc crescut. (M. Georgoulis, M. D. Kontogianni, N. Tileli, A. Margariti, E. Fragopoulou, D. Tiniakos, R. Zafiropoulou, G. Papatheodoridis. The impact of cereal grain consumption on the development and severity of non-alcoholic fatty liver disease. Eur J Nutr. 2013)

Așadar, consumul de cereale integrale, mai ales fulgi de ovăz, alături de un stil de viață sănătos, se dovedește a fi extrem de util în protejarea organismului, acesta fiind asociat în toate studiile cu un risc mai mic de boli hepatice, ale inimii și cu un sistem imunitar mai puternic. Începe și tu chiar de azi cu un mic dejun format dintr-un bol de fulgi de ovăz la care să adaugi un iaurt degresat și o mână de fructe de pădure.

Ca întotdeauna, aștept feedback-ul tău la cristian@kilostop.ro. Dacă ți-a plăcut, dă click pe butonul de SHARE de mai jos ca să-l trimiți și prietenilor tăi de pe Facebook.

Multă sănătate și nu uita: mănâncă variat, nu prea mult, în special vegetale!

Distribuie articolul: