Astăzi vreau să ne îndreptăm atenția către alimentația în timpul postului. Chiar dacă postul Crăciunului nu este cel mai drastic dintre toate, îți voi spune ce să incluzi zilnic în alimentația ta pentru o imunitate de invidiat.
Citește articolul și descoperă alimentul care te protejează de infecții și boli în timpul postului.
Cum să-ți crești imunitatea în timpul postului
Există o adevărată piață a produselor care promit că îți întăresc sistemul imunitar – și cine nu și-ar dori asta? Dacă sistemul este prea plin de zel, ne putem trezi cu alergii, iar dacă nu merge bine – cu boli inflamatorii sau autoimune precum artrita sau scleroza…
Și pentru că imunitatea este strâns legată de ceea ce mâncăm, întrebarea firească este ce trebuie să introducem în dietă pentru un sistem imunitar perfect funcțional?
Mănăstire-ntr-un picior…
De fapt, în timpul postului, funcția imunitară este îmbunătățită, pentru că vrând-nevrând, mănânci mai multe fructe și legume. Însă mulți nu țin post pe motiv că, renunțând la carne, vor suferi de o senzație permanentă de foame.
Din fericire, ciupercile pot suplini acest neajuns. Nu degeaba li se mai spune „carnea pământului”, pentru că sunt sățioase și pline de proteine (fără grăsimi!).
Există mii de specii de ciuperci, deși numai 100 sunt cultivate în scopuri comerciale și doar 10 la scară industrială, mai exact cu tonele, și nu degeaba, pentru că ele accelerează secreția imuno-globulinei A (IgA) (Palacios I et al. Antioxidant properties of phenolic compounds occurring in edible mushrooms. Food Chemistry 2011).
De ce este importantă această IgA? Pentru că este un anticorp din prima linie de apărare a organismului, care ne apără de toxine, viruși și bacterii din exterior. Iar secreția IgA poate fi îmbunătățită considerabil prin consumul de ciuperci.
Protecție cu 50% mai mare contra infecțiilor și bolilor
Într-un studiu dedicat ciupercilor și imunității, participanții au fost împărțiți în două grupuri, unul urmând o dietă normală, iar celălalt cu 100 g de ciuperci champignons (albe, comune) adăugate dietei proprii în fiecare zi (S.C. Jeong et al. Dietary intake of Agaricus bisporus white button mushroom accelerates salivary immunoglobulin A secretion in healthy volunteers. Nutrition 2012).
După o săptămână, cercetătorii au măsurat nivelul de IgA din salivă. Nicio schimbare în grupul de control, însă la celălalt grup valorile IgA au crescut cu 50% și au rămas la acel nivel încă o săptămână, după care s-au întors la nivelul de pornire.
Cu alte cuvinte, trebuie să incluzi zilnic 100g de ciuperci în dietă ca să fii protejat de boli și infecții. Mai mult, consumându-le constant, ai putea să scazi și riscul de boli inflamatorii cronice, precum artrita sau ateroscleroza (C Moro et al. Anti-inflammatory activity of methanolic extracts from edible mushrooms in LPS activated RAW 264.7 macrophages. Food Chemistry, 2012).
Ciupercile nu sunt doar un excelent înlocuitor al cărnii, ci și un medicament natural ce îmbunătățește funcția imunitară. Cu doar 100 g de ciuperci pe zi, postul tău nu devine doar mai gustos și mai sățios, ci cu 50% mai protector față de boli și infecții. Le poți consuma sub formă de mâncare, coapte sau fierte și puse în salată, oricum, sunt delicioase…
Ca întotdeauna, aștept feedback-ul tău la cristian@kilostop.ro. Dacă ți-a plăcut, dă click pe butonul de SHARE de mai jos ca să-l trimiți și prietenilor tăi de pe Facebook.
Multă sănătate și nu uita: mănâncă variat, nu prea mult, în special vegetale!