Astăzi ne îndreptăm atenția spre antioxidanții care ne protejează de radicalii liberi. Știi deja că, fără ei, organismul nostru îmbătrânește mai repede și se îmbolnăvește sigur și grav…
Frumusețea, sănătatea și viața ta, toate depind de cum câștigi în războiul zilnic dintre antioxidanți și radicalii liberi. Strategia este, evident, o dietă bogată în antioxidanți. Dar câți? Citește mai jos.
Cei buni versus cei răi și cei urâți
Carbohidrații sunt „combustibilul” folosit de organismul nostru să producă energie. Din păcate, procesul de oxidare a carbohidraților simpli (zahăr, glucoză – cei răi) lasă în urmă un dezastru: radicali liberi (cei urâți). Dacă bei apă cu zahăr (nu ridica din sprâncene, adică aproape orice suc din comerț), nivelul oxidativ din sângele tău crește progresiv (și amețitor!) în următoarele ore…
Dacă nu consumi legume și fructe bogate în antioxidanți, corpul tău intră într-o stare pro-oxidativă, în care radicalii liberi oxidează grăsimile din sânge și pregătesc teren favorabil pentru boli cardiovasculare (P. Mohanty et al. Glucose challenge stimulates reactive oxygen species (ROS) generation by leucocytes, publicat in The Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism, 2000).
Cum poți evita și contracara acest dezastru? Alege să mănânci alimente „adevărate”, integrale, (cei buni) care vin la pachet cu antioxidanți ce neutralizează radicalii liberi produși de oxidare. Mai pe românește uită de zahăr, cremwurști, salam și alte alimente procesate, și mănâncă în schimb salate, fructe, legume și cereale integrale la fiecare masă sau gustare.
Doza Zilnică Recomandată de antioxidanți: e simplu dacă știi să alegi!
Aparatele care măsoară nivelul de antioxidanți din corpul nostru măsoară de fapt cantitatea de TE (Trolox Equivalents). Un bărbat consumă în mod ideal circa 2500 de Calorii într-o zi, pentru care organismul său ar avea nevoie de 11000 TE (R.L. Prior, et al. Plasma antioxidant capacity changes following a meal as a measure of the ability of a food to alter in vivo antioxidant status, publicat in The Journal of the American College of Nutrition, 2007). Femeile consumă în medie 1800 de Calorii într-o zi, de aici rezultând un necesar zilnic de aproximativ 8000 TE. Sunt numere greu de măsurat în farfurie…
Din păcate, studiile spun că oamenii obișnuiți nu reușesc să atingă nici măcar jumătate din necesarul de antioxidanți. Cum poți tu să faci asta? Nu face calcule! Mănâncă legume și fructe cât de multe poți! De la 5 porții zilnice în sus! Preferă legumele fructelor dacă ai nevoie să slăbești.
Nu orice fruct sau legumă
Un exemplu insuficient: Dimineața o banană – 1037 TE, la prânz salată iceberg – 144 TE, 50 g de castravete – 60 TE, compot de piersici la desert – 411 TE. La cină o porție de mazăre și morcov – 454 TE, încă o salată mai mare – 204 TE și 100 g de pepene roșu – 216 TE. E nevoie de 7 porții de legume și fructe ca să ajungem la un total de 2526 TE, un sfert din necesar.
Uite un superexemplu: Dimineața 75g de afine – 9019 TE, la prânz o porție de 200g de fasole roșie fiartă – 6864 TE, 10 frunze de salată roșie – 1213 TE și un măr roșu bot de iepure – 5900 TE. Încă nu am ajuns la cină și avem mai mult de dublu. Aproape 23.000.
Pentru o viață lungă și sănătoasă, ai zilnic nevoie de antioxidanți. Înlocuiește alimentele cu calorii goale produse prin industrializare (precum zahărul), cu alimente integrale – legume și fructe pline de antioxidanți produși de incredibila mamă natură. Tot ce ai de pierdut sunt kilogramele în plus!
Ca întotdeauna, aștept feedback-ul tău la cristian@kilostop.ro. Dacă ți-a plăcut, dă click pe butonul de SHARE de mai jos ca să-l trimiți și prietenilor tăi de pe Facebook.
Multă sănătate și nu uita: mănâncă variat, nu prea mult, în special vegetale!