La începutul săptămânii îți vorbeam despre Dieta Gladiatorilor, astăzi vreau să-ți vorbesc despre cât este mit și cât realitate din lucrurile pe care le știm despre oțet.

Citește articolul și descoperă dacă oțetul este sau nu bun pentru sănătate.

Oțetul – de mare ajutor în controlul glicemiei și greutății

Cred că ai auzit cel puțin o dată în viață că oțetul slăbește… Să fie mit? Să fie leac popular? Să fie periculos pentru sănătate? Din fericire, și oamenii de știință au fost la fel de curioși și au demonstrat că oțetul este excelent, nu numai pentru a da gust salatei, ci și pentru a ține glicemia în frâu și a favoriza pierderea grăsimii corporale.

De ce este periculoasă glicemia ridicată?

Dacă mănânci o jumătate de cană de zahăr, glicemia crește brusc, iar funcția arterială este afectată, iar cu cât mănânci mai mult zahar, cu atât mai mult sunt afectate arterele.

Există medicamente care blochează absorbția zahărului prevenind disfuncția arterială și demonstrând că este mai bine pentru inima ta să nu-ți ridici prea mult glicemia, căci este un predictor pentru mortalitatea cardiovasculară.

Cei care mănâncă multe alimente cu indice glicemic ridicat, precum dulciuri și cereale rafinate, tind să aibă mai multe atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale și mai multe șanse să facă diabet.

Și medicamentele care scad glicemia au fost testate, însă pe termen lung nu reduc riscul de diabet, nici de atacuri de cord sau accidente vasculare… Așadar, putem preveni aceste salturi glicemice fără pastile? Păi, în primul rând, nu mânca alimente care conțin cantități mari de zahăr!

Oțetul scade glicemia, trigliceridele și greutatea

Un studiu randomizat controlat cu placebo a constatat că greutatea corporală și grăsimea de pe burtă s-au redus semnificativ adăugând doar o singura lingură de oțet la o dietă de zi cu zi.

Si dacă nu ai o problema de greutate, care ar fi beneficiul oțetului din salată? Trigliceridele participanților la studiu s-au normalizat, iar la o doză de două linguri, a existat o scădere și a tensiunii arteriale, care la cei supraponderali a fost mai mare datorită scăderii în greutate. 

În privința glicemiei, se știe din 1988 că oțetul previne diabetul fără să fie nevoie de medicamente. Glicemia scade la jumătate cu patru lingurițe de oțet de mere diluat în apă, plus că se reduce nivelul insulinei. 

O lingură pe zi pusă în salată poate face minuni: scade glicemia, tensiunea, nivelul de insulină și trigliceridele și favorizează pierderea în greutate. Așadar, fă-ți zilnic o salată de legume pline de vitamine și minerale, peste care toarnă fără frică oțet. Este un  adevărat medicament!

Click aici daca vrei sa slabesti sau sa inveti sa mananci sanatos!

Ca întotdeauna, aștept feedback-ul tău la cristian@kilostop.ro sau prin Reply la acest e-mail. Iar dacă ți-a plăcut, trimite mail-ul și prietenilor.

Multă sănătate și nu uita: mănâncă variat, nu prea mult, în special vegetale!

Distribuie articolul: