Dacă în articolul anterior am avut ocazia de a discuta despre grăsimile periculoase care se ascund în alimentele tale favorite, astăzi, îți propun să revenim la o temă arzătoare pentru medicina modernă – prevenirea și tratamentul cancerului, totodată o preocupare activă a multora dintre noi.
Citește articolul pentru a descoperi dacă un tratament naturist bazat pe sâmburii de caisă poate preveni sau trata cancerul cu succes.
Substanțele din sâmburii de caise pot fi toxici pentru organism
În completarea tratamentelor convenționale pentru cancer, terapiile alternative câștigă din ce în ce mai mult teren în ultima perioadă. Dar ajută toate acestea cu adevărat la vindecare și prelungirea vieții?
Să ne imaginăm că, în ansamblul lor, toate terapiile alternative ar fi ineficiente din punct de vedere medical.
Putem presupune, însă, că cei care apelează la ele vor avea rezultate mai bune decât cei care nu aleg astfel de variante. De ce? Pentru că au mai multă speranță, o voință mai mare de a trăi, o capacitate de a crede în vindecare de aproape trei ori mai mare.
Surpriză! S-a demonstrat că, de fapt, ratele de deces sunt mai ridicate la cei care s-au bazat pe medicina alternativă. Un studiu întins pe mai mulți ani a concluzionat că 79% dintre adepții terapiilor alternative au murit, comparativ cu numai 65% din rândul celor care nu au pus în aplicare aceste metode. Cercetătorii nu au stabilit o relație de cauzalitate directă între utilizarea medicamentelor alternative și mortalitatea timpurie. Dar nu trebuie deloc neglijat faptul că unele dintre aceste tratamente pot fi cu adevărat dăunătoare, chiar fatale în anumite condiții.
Click aici dacă vrei să afli cum îți poți proteja colonul fără medicamente!
Anumite studii realizate în vase Petri de laborator au scos la iveală faptul că amigdalina din compoziția semințelor de caise poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Dar teoria nu a fost confirmată și în cazul tumorilor la animale. Este adevărat, și despre tratamentele convenționale pentru cancer, cum ar fi chimioterapia, se știe că sunt toxice pentru organism într-o anumită măsură. Însă toxicitatea de care dau dovadă suplimentele bazate pe extrase din sâmburii de caise este de-a dreptul îngrijorătoare. (O’brien B, Quigg C, Leong T, Severe cyanide toxicity from ‘vitamin supplements’, „Eur J Emerg Med”, 2005)
Care sunt substanțele controversate din compoziția sâmburilor de caise
Amigdalina este o substanță naturală care conține și cianură de hidrogen (diferită de otrava cianură de potasiu), considerată responsabilă pentru efectele anticancerigene. Laetrilul este un compus derivat din amigdalină. Pentru a corespunde anumitor standarde care să permită folosirea sa în scop medicinal, a fost încadrat ca vitamină, primind denumirea de vitamina B-17. În realitate, nu este o vitamină, iar lipsa eficacității laetrilului împotriva cancerului și riscul efectelor secundare cauzate de otrăvirea cu cianuri au dus la interzicerea acesteia cu decenii în urmă.
Descoperă care este planta care prelungește viața bolnavilor de cancer!
Ideea acestei terapii s-a născut în secolul al XIX-lea, dar deja în prima parte a secolului XX se renunțase la ea. În epoca Internetului, a fost însă posibilă o renaștere a tratamentelor complementare mai vechi, precum laetrilul. Ca și sâmburii de caise, și acesta poate fi comandat online.
De ce nu recomand un astfel de supliment? Din cauza potențialei intoxicări cu cianură. Unii specialiști susțin chiar că mai puțin de 200 de grame de sâmburi de caise sunt suficiente pentru a ucide șase persoane, dacă sunt consumate dintr-odată.
Câteva cazuri concrete de intoxicație în urma consumului de sâmburi de caise
O femeie a mâncat câțiva sâmburi de caise pe care le-a cumpărat de la un magazin de produse naturiste. Deci, se aștepta să fie cât se poate de sănătoase. Însă, douăzeci de minute mai târziu a avut probleme de respirație, după care a intrat în comă. Ea consuma zilnic un sfert de linguriță de sâmburi de caise, dar cu o zi înainte cumpărase astfel de semințe de la alt brand decât cel obișnuit.
Prin urmare, vânzarea sâmburilor de caise ca aliment sănătos este riscantă, pentru că niciodată nu știi cu ce te vei alege. Din fericire, doamna în cauză a supraviețuit.
Dar alți oameni nu au fost la fel de norocoși. Un tânăr de 17 ani a murit din cauza intoxicației cu cianură, care poate duce la comă, convulsii și colaps cardiovascular. De aceea, încadrarea acestor substanțe la capitolul vitamine – suplimente alimentare este atât de periculoasă. (Sadoff L, Fuchs K, Hollander J, Rapid death associated with laetrile ingestion, „JAMA”, 1978)
Click aici să afli care sunt riscurile la care se expun femeile atunci când iau anumite suplimente!
O altă femeie de 32 de ani a ajuns la urgență în stare de comă. Făcuse ceva în mod special? Nu, tocmai luase câteva suplimente de vitamine. Din fericire, un membru al familiei a adus la spital flaconul respectiv. Era vorba de B-17. Pentru că medicii au înțeles despre ce este vorba, i-au dat un antidot pentru cianură și a supraviețuit. Dar, în alte condiții, cazul ar fi putut fi fatal.
Riscul crește în cazul pacienților care iau doze mari de vitamina C sau în cazul celor care au deficit de vitamina B12, din cauza expunerii la toxicitatea cianurii din sâmburi.
Informează-te permanent cu privire la suplimentele pe care le iei, discutând în detaliu cu medicul tău despre efectele adverse. Medicul este elementul-cheie. De ce? Pentru că, de fapt, riscul de apariție a efectelor adverse variază de la persoană la persoană, în funcție de starea ei de sănătate și de multe alte particularități.
Click aici dacă vrei să slăbești sau să înveți să mănânci sănătos!
Ca întotdeauna, aștept feedback-ul tău la cristian@kilostop.ro. Dacă ți-a plăcut, dă click pe butonul de SHARE de mai jos ca să-l trimiți și prietenilor tăi de pe Facebook.
Multă sănătate și nu uita: mănâncă variat, nu prea mult, în special vegetale!